Cea mai modernă creșă din Iași, la Lețcani (GALERIE FOTO/VIDEO)

 

În comuna Lețcani s-a inaugurat ieri cea mai modernă creșă din județul Iași, cu o capacitate de 30 de locuri pentru copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani jumătate. Noua creșă adăpostește o bucătărie modern utilată, un cabinet medical dotat, grupuri sanitare, o sală de joacă, dormitoare, spălătorie și uscător. De asemenea, clădirea este dotată cu supraveghere video atât pe interior, cât și pe exterior.

“Suntem aici la centrul de zi pentru copii în comuna Lețcani care a primit finanțare în 2009 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în componența unui proiect integrat. Acest proiect a mai vizat și asfaltarea unui drum, canalizare, stație de epurare în Lețcani și dotări la Căminul Cultural. Totalul proiectului a fost de aproximativ 3 milioane de euro, însemnand 118 miliarde de lei. Creșa este cea mai modernă din județul Iași”, a precizat primarul comunei, Stelian Turcu.

La ceremonia de inaugurare au participat 7 preoți care au oficiat slujba de sfințire a locului. A fost prezent primarul și autoritățile locale, precum și Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței. Acesta a precizat că în viitorul apropiat, în Lețcani se vor începe lucrările pentru construcția unui parc industrial agricol, care își propune să ofere comunei Letcani si municipiului Iasi aproximativ 10.000 de locuri de muncă noi.

sursa bzi.ro

 

2 Comments

  1. Gianina says:

    Se primesc și copii din alta localitate?exemplu Podu-Iloaiei. mulțumesc

    • admin says:

      Buna ziua, se primesc si copii din alte localitati in limita locurilor disponibile la cresa. Pentru mai multe detalii va recomandam sa veniti la cresa sa discutati.

Post a Comment


 

Atractii turistice »

Biserica Rotunda – sat Letcani

Biserica Rotunda – sat Letcani

Biserica Rotunda de  Letcani (Religia Ortodoxa), situata in satul Letcani, unica in Europa, este monument unic architectural in Romania si printre putinele din...

 

Rezervatie floristica cu soluri saturate

Saraturile din Valea Ilenei (o portiune), din satul Letcani, reprezinta o rezervatie floristica cu soluri saturate, aflata pe o suprafata de 5,90 ha, unde se intalnesc...

 

Lacul de acumulare Cucuteni

Lacul de acumulare Cucuteni, sat Cucuteni, cu o suprafata de 112 ha luciu de apa, este inconjurat de peisajul minunat oferit de frumusetea Padurii Dumbrava, a Dealului...

 

Biserica “Schimbarea la fata” – sat Cucuteni

Biserica “Schimbarea la fata” Cucuteni (Religia Ortodoxa), situata in satul Cucuteni, este construita in jurul anului 1777 si are hramul Schimbarea la...

 
 

Galerie Foto »

La pas prin judeţele Moldovei – Realitatea de după ordonanţe

 
Monografii Rurale | 17.06.2017 | Comuna Letcani

Monografii Rurale | 17.06.2017 | Comuna Letcani

 
Monumentul dedicat eroilor neamului – un proiect viitor al comunei Letcani (VIDEO)

Monumentul dedicat eroilor neamului – un proiect viitor al comunei Letcani (VIDEO)

 
Urarea primarului Stelian Turcu cu ocazia Sfintelor Sarbatori Pascale si a Sfintei Invieri (2017)

Urarea primarului Stelian Turcu cu ocazia Sfintelor Sarbatori Pascale si a Sfintei Invieri (2017)

Unitatea prin credință va birui întotdeauna, numai așa vom reuși veșnic. Bucuria Sfintelor Paști să vă cuprindă sufletul, iar Sfânta Înviere să vă...

 
Pentru cresterea nivelului de trai al locuitorilor comunei Letcani in fiecare an realizam lucrari de extindere a retelelor de apa, gaz, electrica si de canalizare cu scopul de a racorda cat mai multe gospodarii la utilitati

Pentru cresterea nivelului de trai al locuitorilor comunei Letcani in fiecare an realizam lucrari de extindere a retelelor de apa, gaz, electrica si de canalizare cu scopul de a racorda cat mai multe gospodarii la utilitati

Pentru cresterea nivelului de trai al locuitorilor comunei Letcani in fiecare an realizam lucrari de extindere a retelelor de apa, gaz, electrica si de canalizare...

 
Proiect cu finantare guvernamentala pentru Extinderea retelei de Canalizare in satele Cogeasca, Cucuteni si Bogonos in valoare de 128 de miliarde de lei vechi

Proiect cu finantare guvernamentala pentru Extinderea retelei de Canalizare in satele Cogeasca, Cucuteni si Bogonos in valoare de 128 de miliarde de lei vechi

Guvernul PSD ne-a respins deja de 2 ori un proiect cu finantare guvernamentala pentru Extinderea retelei de Canalizare in satele Cogeasca, Cucuteni si Bogonos in...